Anunț acordare rechizite gratuite


Ordonanța Guvernului nr. 33 din 16 august 2001 https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/30246 privind acordarea de rechizite școlare în anul școlar 2024-2025, precizează că:
“Se acordă rechizite școlare, elevilor care sunt înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximu 50% din salariul de baza minim brut pe țara”, (1850 de lei).

Rechizitele școlare vor fi acordate pe bază de cerere, formulată de părintele sau tutorele legal al elevului, care se înregistrează până la data de 18.09.2024 la școala la care elevul este înscris.
Cererea va fi însoțită de actele doveditoare privind venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a anului respectiv.
Acte necesare:
– cerere;
– copie certificate de naștere ale tuturor copiilor aflați în întreținere;
– copie carte de identitate părinți/ tutore legal;
– adeverința din care să rezulte dacă beneficiază sau nu de bursă precum și cuantumul acesteia la luna iulie 2024 pentru toți elevii membri ai familiei;
– adeverință de salariat cu salariul net pe luna iulie 2024, pentru ambii părinți;
– declarație pe proprie răspundere că nu beneficiază de arende, chirii sau documente doveditoare în cazul în care beneficiază
– declarație pe proprie răspundere pentru cei care nu realizează venituri;
– copie cupoane de alocație/ alocație complementară, cupoane de șomaj, pensie;
– hotărâre judecătorească de încredințare a minorilor și pensie alimentară stabilită (dacă este cazul);

MODELELE DOCUMENTE